Dan Antonescu, un polițist care și-a iubit meseria: „Passaris își aștepta victima cu un pistol în baie și unul sub pat”

Specialist în criminalistică și criminologie, Dan Antonescu, realizatorul emisiunii „Investigatorii” de la Realitatea TV, dezvăluie într-un dialog cu Nuami Dinescu ce efecte are închisoarea asupra unor oameni, de ce l-a deranjat atitudinea presei în cazuri celebre precum Mihalea sau Passaris și ce va face când nu va mai apărea pe sticlă.

Nuami Dinescu: Care e rostul emisiunii “Investigatorii”?
Dan Antonescu:
M-am gândit întotdeauna că dacă, pe parcursul activităţii emisiunii, am reuşit să prevenim măcar o faptă, asta înseamnă că un om, datorită nouă, este în viaţă, iar un altul nu-şi iroseşte viaţa în puşcărie.
Foştii colegi, care priveau la început cu reticenţă faptul că eu m-am dus la televiziuni, adică am trecut în tabăra celor care „fură” informaţii, au văzut apoi că e singura emisiune care nu vorbeşte poliţia de rău, are caracter educativ şi aici nu folosesc termenii ca să mă aflu-n treabă, dar chiar are. Am arătat şi copii, cum au ajuns la puşcărie din cauza părinţilor, şi părinţi care au ajuns la puşcărie din cauza copiilor. Foarte urmărită este în puşcării. Sunt oameni, foşti „clienţi” de-ai mei, cu care mă întâlnesc, care au ieşit între timp şi care mă salută.Crezi că unii dintre oamenii ăştia care au fost închişi s-au schimbat?
Da. Îţi dau un exemplu: azi, m-am întâlnit cu un tip care a ieşit după o chestie pentru care aproape că nu merita să se ducă acolo.
„Dane, pe cuvântul meu de onoare dacă nu aveam nevoie de aşa ceva. Acum eu sunt alt om, gândesc altfel. Poate am stat puţin cam prea mult, dar mi-a fost absolut necesar. Acum am adevăratele dimensiuni şi nu e vorba că am ieşit ca lumea, fără coadă, dar e o experienţă de viaţă extraordinară.” E ca atunci când ştii c-ai greşit şi-ţi asumi să plăteşti.
Exact. Asta înseamnă că i-a întărit caracterul, a oscilat atunci când a comis fapta: era acolo, la limită; legea, intransigentă, l-a taxat şi pe el. Şi-a însuşit ce i-am spus şi pur şi simplu mă aşteptam să văd (eu am văzut foarte mulţi oameni care ies din puşcărie şi sunt debusolaţi, speriaţi, ruşinaţi de faptul că au fost acolo şi din start se simt marginalizaţi) omul ăsta era luminos. Tu eşti unul dintre cei care i-a prins pe ucigaşii lui Mihalea.
Da. Şi ce m-a deranjat la vremea respectivă a fost reacţia unei anumite părţi a presei. Pentru că s-a făcut atâta vâlvă, se aşteptau ca autorul să fie din lumea high-life-ului şi, când noi am identificat autorii, presa nu a fost mulţumită, o parte a acuzat poliţia că a fabricat dovezi, că a arestat doi amărâţi ca să-i ascundă pe adevăraţii ucigaşi. Au fost articole care ne-au denigrat munca; au fost situaţii când ancheta, în stadiu judecătoresc, a derapat din astfel de intervenţii, şi în cazul lui Passaris. Şi ăsta a fost un caz cumplit.Voi ştiaţi ce reputaţie are Passaris?

Nu ştiam nimic! În ziua în care făceam instructaj am aflat identitatea reală, până atunci ştiam de Costas. Îi adunasem pe mascaţi, făceam echipe, strategie…a venit cineva cu datele. Am vorbit cu colegul de la intervenţie şi le-am spus ce-am aflat: că are la activ 2 politişti omorâţi, deţine arme, o Beretta, un Uzi, şi multă muniţie, că are satisfacţie să tragă, mai ales în politişti. Am schimbat strategia, cine intră primul, intră cu scut şi cască antiglonţ. Atâta adrenalină au adunat şi colegii de la forţele de intervenţie că, după al doilea berbec, uşa de metal s-a dus în partea celalată a camerei; au aruncat şi o grenadă de zgomt care face şi ceaţă şi îţi ţiuie urechile. Passaris îşi aştepta următoarea victimă, cel care ne ajutase, strânsese covorul sul, să nu facă mizerie, avea un pistol în baie, în maşina de spălat şi unul în dormitor, sub pat, era pregătit să-l omoare. Acum e închis, unde?
Din ce ştiu eu, e la Craiova. A fost un caz greu şi ţie ţi-a adus promovarea. Da. Dacă vorbesc eu despre el e cu modestie şi fair play şi pentru restul echipei, că am fost mulţi. Şi, iar, unii jurnalişti au acţionat urât. Investigaţia de acolo, de la casa de schimb, s-a făcut şi cu fotografii, se potriveau descrierii unui bărbat şi o femeie care locuiau într-unul din apartamentele de deasupra. A fost un eveniment negativ în cercetare, una dintre victime s-a dus să cumpere o sticlă de cola cu care a venit la casa de schimb; pe aceea sticlă de cola s-au găsit amprentele bărbatului care locuia deasupra; cum au ajuns amprentele lui acolo? Simplu, cu o jumătate de oră mai devreme omul s-a dus săşi cumpere o cola, a pus mâna pe ea, i s-a părut caldă, şi-a luat alta din frigider… omul pică pe descriere perfect, femeia la fel. Şi, normal, s-au dus dimineaţa peste ei, cu acceptul proprietarului, au văzut că nu erau ei, gata. Omul avea el nişte bube în cap de aveam amprentele la noi, dar nu era el; conjunctura era clară, ne-am cerut scuze… asta e. S-au dus însă nişte jurnalişti la proprietară şi la cei doi şi le-au spus că plătesc ei avocat doar să ne dea în judecată… Cum să faci aşa ceva? Tu de partea cui eşti ? Să revenim la „Investigatorii” (…)

 

Citește mai mult în ziarul Evenimentul Zilei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *