Noi dezvaluiri despre cazul Ioan Luchian Mihalea, în exclusivitate pentru Jurnalul Național

Cazul Ioan Luchian Mihalea a stârnit scandal în anul 1994, imediat după arestarea celor doi criminali, Nelu Gavrilă și Ionel Păun. S-a spus în presa vremii că polițiștii ar fi “inventat” doi făptași, pentru a ascunde adevăratul vinovat, care ar fi fost o vedetă. Zvonurile lansate de o parte din presă erau argumentate atunci prin timpul care s-a scurs de la comiterea crimei, până la găsirea făptașilor, respectiv 40 de zile. Chiar dacă probele au arătat clar că cei doi tineri din anturajul artistului, cu vârste de 19 ani în 1993, erau făptașii, chiar după ce, în declarații, cei doi descriau exact cum au comis fapta, unii jurnaliști au încercat să promoveze alte ipoteze, acuzându-i pe polițiști. Nu a fost singurul caz de scandal de presă, deși, de fiecare dată probele au fost concludente.

Nelu Florian Gavrilă, unul dintre cei doi ucigaşi ai compozitorului Ioan Luchian Mihalea, a fost eliberat din închisoare miercuri, 18 februarie 2015. Cei doi criminali au primit pedeapsa cu închisoarea pe viață, după ce l-au ucis pe artist, în anul 1993. Săptămâna trecută, Judecătoria Găeşti a admis propunerea de eliberare condiţionată formulată de comisia de la Penitenciarul Găeşti, după ce făptașul a ispășit 21 de ani de detenție.

Fostul anchetator al acestui caz, colonelul în rezervă Dan Antonescu, devenit realizator al unor emisiuni TV de investigații, explică în exclusivitate pentru Jurnalul Național cum a fost soluționat cazul și ce anume ar trebui să se ia în considerare atunci când apar zvonuri și scandaluri în mass-media, în situații de acest gen.

Jurnalul Național: În cazul acesta, atât de mult mediatizat, comentat și contestat, care sunt elementele care arată clar că cei doi sunt făptașii?

Dan Antonescu: Probele au fost absolut clare, indubitabile, probe pertinente, care i-au acuzat din primul minut de anchetă pe cei doi. În noaptea în care l-am luat pe Nelu Gavrilă de la metrou – pentru că acolo lucra, în schimbul de noapte, la întreținere instalații -, l-am adus la sediul Poliției Capitalei. Eram împreună cu fostul meu coleg, Lucian Guran, care acum este Scretar de stat în Minister. Pur și simplu, îl adusesem ca pe un martor. Figura într-o fotografie găsită în casa victimei, alături de victimă. Ne-am gândit că poate fi o persoană apropiată, care ne poate oferi mai multe amănunte legate de viața victimei.

Era doar o audiere de rutină?

Absolut, dar, neavând concret unde să-l găsim, pentru că el nu locuia la adresa din buletin, ci la un prieten sau la o prietenă, așa cum am aflat din investigații, ne-am zis că e mai sigur să-l luăm de la locul de muncă, pentru a-l audia. El a avut un comportament puțin dubios, pe parcursul drumului, din vestiarul de la metrou, până la mașină. Ulterior, în anchetă, mi-a spus că el intenționa, dacă ar fi observat un moment de neatenție din partea noastră, să se arunce pe șine, să se electrocuteze. De fapt, acela a fost momentul în care lui a-nceput să-i curgă pedeapsa. De fapt, chiar din momentul în care a comis fapta l-a măcinat chestia asta, iar când a văzut și Poliția lângă el, deja era clar că s-a terminat drumul lui de până atunci. Am ajuns la sediu cu el și, pentru că acel comportament mi s-a părut ciudat, am zis că înainte de audieri – era și suspect, dar, în principal, era adus ca martor – am considerat că e mai sănătos pentru noi să-i fac o percheziție corporală. L-am pus să scoată tot ce avea prin buzunare, pentru a nu avea vreo surpriză neplăcută. A scos un pumn de pastile de Diazepam. Era și un tub de Diazepam. L-am întrebat ce-i cu alea și ne-a spus că nu poate să doarmă. De când? De atunci… A fost un semnal clar. Avea o geacă de blugi îmblănită. Era în ianuarie, după 40 de zile de la comiterea crimei. L-am întrebat de unde are geaca… “De la el!”. Era pur și simplu o anchetă-n orb și am plusat… Dacă ține, ține, dacă nu, nu. Iar colegul meu a plusat și mai bine. L-a-ntrebat “Și celălalt unde e?”… “Acasă!”. Pur și simplu, am ieșit, l-am lăsat cu cineva, să-l păzească și ne venea să țipăm, că după atâtea săptămâni de alergătură, din câteva fraze deja se rezolvase cazul și chiar nu muncise tot colectivul degeaba.

Citește mai mult în ziarul Jurnalul Național

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *